În scurt timp, se dă startul unei ample acţiuni de verificare a service-urilor auto, vulcanizărilor auto şi a spălătoriilor de maşini.
La nivel naţional, se desfăşoară o acţiune de control în perioada martie – noiembrie – punându-se accent pe activităţile specifice de sezon, respectiv: schimbarea cauciucurilor iarnă/vară precum şi activităţile desfăşurate în perioadele cu temperaturi extreme. Acţiunea este intitulată generic „Verificarea modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate întreţinere şi repararea autovehiculelor”.
Acţiunea este adresată, îndeosebi, angajatorilor şi lucrătorilor care desfăşoară activităţi economice principale sau secundare de întreţinere şi reparaţii ale autovehiculelor (service-uri auto, vulcanizări auto, spălătorii auto) şi îşi propune creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor privind necesitatea aplicării şi respectării la locul de muncă a legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
„Lucrătorii implicaţi în activităţile de reparaţii şi întreţinere a autovehiculelor precum: mecanică auto; tinichigerie auto; vopsitorie auto; sudură auto; spălătorie auto; vulcanizare auto, pot fi expuşi unei multitudini de riscuri specifice acestor activităţi de natură: chimică, la contactul cu solvenţi, inhalarea de vapori de gaze şi particule rezultate din procesul tehnologic etc.; fizică, ca urmare a expunerii la zgomot şi vibraţii, a manipulării manuale a maselor etc.; mecanică, la utilizarea unor echipamente mecanice neconforme, ca urmare a mişcării autovehiculelor neasigurate etc”, subliniază, Romeo Butnaru – inspector şef ITM Suceava.
Controale la service-urile, spălătoriile de maşini şi vulcanizările din judeţ
Tagged: ITM, service, stiri, Suceava, SuceavaNews
Stiri asemanatoare
Viceprimar mort pe patul de spital. „A fost un om de cuvânt”
26 ianuarie 2026O cunoscută femeie de afaceri din Suceava s-a stins din viață
19 ianuarie 2026
- 18 februarie 2015
- 495 vizualizări
- Fără comentarii







